Înalți ierarhi ortodocși din străinătate, la mănăstirile din Arhiepiscopia Târgoviștei

După încheierea ceremoniilor legate de sărbătoarea Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, vineri, 11 august 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Athenagoras, Mitropolit de Belgia și Exarh al Olandei și Luxemburgului-Patriarhia Ecumenică și Înaltpreasfințitul Părinte Nektarios, Mitropolit de Kition și Exarh de Larnaca și Pano Lefkada-Biserica Ciprului- oaspeți ai Eparhiei noastre, însoțiți de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, au vizitat Mânăstirea Viforâta din apropierea Târgoviștei.

Sâmbătă, 12 august 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit  Athenagoras, însoțit de Pr. Bernard Peckstadt din Belgia a vizitat Muzeul Eparhial din cadrul Reședinței chiriarhale, Centrul eparhial, Reședința mitropolitană, Mânăstirea Stelea din Târgoviște- simbol al reconcilierii naționale, precum și Mânăstirea Dealu, cea mai importantă necropolă munteană, acolo unde se află capul lui Mihai Voievod Viteazul.

La fiecare din cele trei mânăstiri, Ierarhii au fost întâmpinați de obștea monahală, căreia i-au adresat câte un cuvânt de învățătură.

Cei doi ierarhi au apreciat misiunea-pastorală, implicarea edilitară, precum și slujirea ecumenică a Chiriarhului nostru, dimpreună cu buna desfășurare a ceremoniilor legate de sărbătoarea Sf. Ier. Nifon de la Târgoviște, potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Târgoviște.

Vezi și: Târgoviște - 4.000 de tineri la deschiderea Sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel