Încă 17 cetățeni români, împreună cu familiile lor, au fost evacuați din Fâșia Gaza. Sunt în drum spre România

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Aceștia au ieșit prin punctul de frontieră Rafah și se află pe teritoriul egiptean.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că 17 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au ieşit, marţi, din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah şi se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo.

Potrivit sursei citate, cetăţenii români şi familiile acestora au fost preluaţi de la frontieră de către o echipă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE şi reprezentanţi ai Ambasadei României în Egipt, urmând a fi însoţiţi până la Cairo de o altă echipă mobilă a Celulei de Criză MAE.

Cetăţenii evacuaţi vor ajunge în România în perioada următoare, precizează sursa amintită.

Ministerul Afacerilor Externe menţionează că evacuarea s-a realizat în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.

Până la acest moment, 220 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi din Fâşia Gaza au ajuns în România, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel