În ziua ceremoniei de deschidere au mai fost anunțate alte 19 cazuri de infectare cu COVID-19.
Organizatorii de la Tokyo au anunţat, vineri, în ziua ceremoniei de deschidere, că au fost confirmate alte 19 cazuri de infectare cu Covid-19 legate de Jocurile Olimpice, transmite Agerpres, citând DPA.
Comitetul de organizare Tokyo 2020 a precizat că numărul sportivilor testaţi pozitiv a ajuns acum la trei, iar unul dintre aceste cazuri a fost un caz contact al unui jucător ceh de volei pe plajă testat pozitiv anterior.
Acest anunţ a fost făcut într-un moment în care Japonia a înregistrat joi cel mai mare număr de cazuri de Covid-19 din ianuarie încoace, 1.979.
Numărul testelor pozitive de Covid-19 legate de Jocurile Olimpice începând cu 1 iulie a ajuns acum la 106, au confirmat organizatorii.
Liderul comitetului organizator al Jocurilor Olimpice 2020, Toshiro Muto, nu scoate din calculele sale anularea jocurilor de la Tokyo. Acesta spune că este atent, printre altele, la numărul infecțiilor și va pune în discuție opțiunea anulării dacă va fi cazul.
Mai mult de 70 de persoane asociate organizării și jocurilor au fost testate pozitiv la infecția cu noul coronavirus, chiar înainte de ceremonia de deschidere de vineri 23 iulie. Muto a venit cu declarația legată de anularea jocurilor chiar în aceeași zi în care șeful Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach, a spus că anularea iese din discuție.
La începutul lunii, Japonia a anunțat că Jocurile vor continua fără spectatori în tribune, în ciuda numărului mare de infecții care au apărut în țara gazdă.
„Vom continua discuțiile dacă există o creștere a cazurilor. Acum, cazurile de COVID ar putea crește sau ar putea scădea, deci ne vom gândi la ceea ce este de făcut când situația va apărea”, a explicat Toshiro Muto.
Prim-ministrul japonez Yoshihide Suga a negat, într-un interviu dat publicităţii miercuri, că ar fi fost supus vreunei presiuni din partea Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) pentru menţinerea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, care rămân nepopulare în Japonia din cauza recrudescenţei cazurilor de Covid-19, informează AFP.
"Absolut deloc", a declarat Yoshihide Suga pentru Wall Street Journal, publicaţia care i-a pus această întrebare.
"Noi am cerut Jocurile Olimpice pentru că ni le-am dorit. Dacă responsabilii CIO ar fi încercat să-mi impună ceva, le-aş fi răspuns cu aceeaşi monedă", a adăugat premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News