Încă doi parlamentari PP-DD au demisionat pentru a se alătura PSD

senat
senat

Partidul lui Dan Diaconescu a mai pierdut doi parlamentar, după ce senatorul Ștefan Stoica și deputatul  Miron Alexandru Smarandache au decis să demisioneze pentru a se alătura PSD. 

Senatorul Ştefan Stoica, ales în colegiul uninominal 1 din circumscripţia nr. 23 Ialomiţa, şi-a anunţat luni, în debutul şedinţei plenului Senatului, demisia din grupul PP-DD, potrivit Agerpres.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat, luni, în plen, că deputatul Miron Alexandru Smarandache a demisionat din grupul PP-DD şi se înscrie în grupul PSD. Cu acest prilej, Smarandache şi-a retras semnătura de pe moţiunea simplă "Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei" iniţiată de PP-DD şi PDL, care se dezbate astăzi în plenul Camerei Deputaţilor.

În mai puțin de un an, PP-DD a pierdut 23 de parlamentari, majoritatea migrând către PSD.  Crin Antonescu declara că nu este îngrijorat de demersul traseiștilor de a se înscrie la PSD.

 "Unii fac în continuare ameninţări - de câte ori e o criză se aude că Hrebenciuc a mai discutat cu doi de la PP-DD- e ridicol, nu mă sperii, poate să-i pe toţi. (...) Astea sunt lucruri de bodegă, «am mai luat trei PP-DD-işti am majoritate», serios, şi ce faci cu ea? PP-DD-iştii vin acolo, sunt ca murăturile de iarnă la cămară", a arătat Antonescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel