Încă doi șoferi români, prinși când voiau să bage în țară 18 tone de deșeuri din Franța și Belgia

foto pexels
foto pexels

Încă 18 tone de gunoi au trimise de unde au venit. 

Publicitate

18 tone de deșeuri din Franța și Belgia au fost oprite să intre în România. Transporturile au fost blocat de autorităţile din Arad, după ce s-a constatat că sunt ilegale.

Autocamioanele au fost verificate de poliţişti de frontieră, comisari ai Gărzii de Mediu şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, care au constatat că şoferii sunt români şi nu aveau documente necesare importului de deşeuri.

"În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 17.982 kilograme de deşeuri, constând în metale feroase şi neferoase, plastice, anvelope second-hand, mobilier, unelte de grădinărit, porţi metalice şi diferite obiecte casnice, bunuri ce proveneau de la societăţi comerciale din Franţa şi Belgia, pentru firme din România", a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad, conform Agerpres. 

Autorităţile au dispus ca deşeurile să fie returnate expeditorilor din cele două ţări.

Incidentul vine la doar câteva zile după unul identic: 

Le-au trimis gunoiul înapoi! Patru autocamioane românești, oprite să aducă în țară 36 de tone de deșeuri din Germania, Italia și Belgia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel