O echipă de cercetători polonezo-peruviană a anunţat descoperiri incitante la cel mai faimos sit arheologic din Peru.
Oamenii de ştiinţă au anunţat că au motive solide pentru a crede că populaţia Inca folosea observatoarele de pe Machu Picchu pentru a urmări deplasarea corpurilor cereşti.
Specialiştii polonezi şi peruvieni au studiat mai ales zona Intimachay din Machu Picchu, ce conţine o structură cu o fereastră frontală şi cu una laterală. Cercetătorii relatează că astronomii Inca ar fi putut urmări din acel loc mai multe fenomene astronomice, printre care solstiţiile de vară şi iarnă, cât şi deplasarea lunii.
De asemenea, experţii au confirmat existenţa unui alt observator în zona Inkaraqay, ce se situează pe Huayna Picchu. „De unde ştiau ei să facă aceasta? Este complicat şi misterios totodată", au subliniat cercetătorii.
Cel mai interesant element al cercetării este tehnologia folosită de specialişti pentru a ajunge la această concluzie. Ecihpa internaţională de oameni de ştiinţă au folosit un software de scanare 3D pentru a analiza structurile şi pentru a compara forma şi locul în care erau situate cu poziţia stelelor pe cer în perioada în care fi putut fi văzute de populaţia Inca.
Ziarul peruan El Comercia notează că această descoperire reprezintă prima dată când existenţa astronomiei Inca este confirmată ştiinţific, în ciuda faptului că ea a fost descrisă pentru prima dată în 1572 de cronicarul Sarmiento de Gamboa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu