Artistul Elton John susține că îi este rușine de Marea Britanie în legătură cu votarea și manipularea Brexitului. Acesta a susţinut că el este pro-european şi a condamnat eventuala ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
"Mi-e rușine de țara mea pentru ceea ce a făcut. Separă oamenii ... Sunt sătul de politicieni, în special de politicienii britanici. Sunt sătul de Brexit. Eu sunt european. Eu nu sunt un prost sau un englez idiot imperialist”, a susținut artistul într-o conferinţă de presă susţinută la Verona.
Theresa May a atras atenţia că respingerea din nou a Acordului Brexit riscă să conducă la anularea ieşirii Marii Britanii din UE. Proiectul de Acord Brexit urmează să fie prezentat din nou spre aprobarea Camerei Comunelor la începutul lunii iunie. "Sunt introduse noi modificări semnificative pentru a proteja integritatea economică şi constituţională a Marii Britanii. Adevărul este că după trei încercări de obţinere a aprobării Parlamentului, nu vom putea părăsi Uniunea Europeană dacă nu vom avea un acord care să beneficieze de o susţinere largă a partidelor", a subliniat Theresa May.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu