Un copil a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital, după ce a fost lovit de o mașină.
Un copil în vârstă de nouă ani a fost grav accidentat, miercuri seară, pe un drum judeţean din comuna prahoveană Poienarii Burchii, la faţa locului urmând să aterizeze elicopterul SMURD.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, primele date de la faţa locului arată că şoferul unui autoturism, în timp ce se deplasa pe DJ 101E, ar fi surprins şi accidentat un minor în vârstă de nouă ani, care se afla în traversarea părţii carosabile, scrie Agerpres.
Pietonul este asistat medical la faţa locului. La faţa locului se deplasează elicopterul SMURD, victima fiind în stare de inconştienţă, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Tot astăzi, un copil de 16 ani a fost preluat de elicopterul SMURD, după ce a fost prins într-un utilaj agricol
"Un tânăr în vârstă de aproximativ 16 ani a fost predat în stare inconştientă şi cu multiple leziuni către elicopterul SMURD şi transportat la Secţia de Pediatrie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu din Timişoara", precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, potrivit Agerpres.
ISU Timiş anunţase, anterior, că o persoană a fost prinsă într-un utilaj agricol, miercuri seara, în localitatea Sălciua Nouă din judeţul Timiş, la faţa locului fiind solicitat şi un elicopter SMURD.
"S-au deplasat de urgenţă la locul evenimentului zece pompieri din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Timişoara şi Punctului de Lucru Topolovăţu Mare cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcera mică, o autospecială de descarcerare grea şi o ambulanţă SMURD cu medic", a informat ISU Timiş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News