Încă o ţară impune TEST COVID pentru români. Cine face excepţie

Încă o ţară impune un test COVID românilor care trec graniţa, începând cu 15 august. Există, însă, şi excepţii. 

Autoritățile egiptene au anunțat, luni, care sunt noile măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, măsuri care vor intra în vigoare la data de 15 august 2020, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Conform informațiilor comunicate public de către autoritățile egiptene, cetățenii străini care se deplasează în Republica Arabă Egipt, inclusiv cetățenii români, trebuie să prezinte la punctele de trecere a frontierei, în mod obligatoriu, un test molecular negativ (tip PCR) pentru infecția cu SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior efectuării călătoriei. Măsura nu se aplică persoanelor care sosesc prin intermediul curselor aeriene directe pe aeroporturile din Sharm El Sheikh, Taba, Hurghada, Marsa Alam și Marsa Matrouh.

Totodată, potrivit noilor măsuri, persoanele care doresc să efectueze deplasări în/din Guvernoratul Sinaiul de Sud din/către alte localități aflate în Republica Arabă Egipt trebuie să prezinte, în mod obligatoriu, un test molecular negativ (tip PCR) pentru infecția cu SARS-CoV-2, în condițiile menționate anterior.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel