A fost înregistrat încă un deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V de la Institutul Matei Balș în timpul incendiului.
Ministerul Sănătății a fost informat astăzi despre un deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta afecțiuni asociate.
Ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului, arată o informare de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News