Încă un incendiu în Capitală. Degajări puternice de fum în cartierul Bucureștii Noi. A fost emis RO-Alert - UPDATE

Foto: ISU
Foto: ISU

Încă un incendiu a izbucnit în Capitală.

UPDATE: Imagini din hala dezafectată care arde.

Captură de ecran / Foto: Antena3CNN

UPDATE: În zonă sunt probleme cu presiunea apei, confirmă purtătorului de cuvânt ISUBIF, Daniel Vasile. Mașinile de pompieri sunt nevoite să iasă de la locul intervenției pentru alimentare. 

UPDATE: ”Din cauza necesității unui volum considerabil de apă s-a suplimentat dispozitivul cu încă cinci autospeciale de stingere. În total au fost alertate 15 autospeciale de stingere cu apă și spumă.

În momentul de față incendiul de pe strada Spicului este localizat”, actualizează ISUBIF.

Nu au fost identificate victime până în momentul de față.

UPDATE: Un mesaj de tip RO-Alert a fost emis.

Foto: DCNews

UPDATE: Oamenii din zonă spun că se aud explozii și că traficul a fost restricționat, conform informațiilor furnizate de Antena 3 CNN.

UPDATE: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov transmite că dispozitivul a fost suplimentat cu încă șapte autospeciale de stingere din cauza suprafeței mari pe care se manifestă incendiul.

Foto: DCNews

Știrea inițială: „Intervenim pentru stingerea unui incendiu ce se manifestă la o hală dezafectată pe strada Spicului, din Sectorul 1 al municipiului București.

La sosirea primelor echipaje de intervenție ardea la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 650 m².

Au fost alertate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară de intervenție și salvare la înălțime și o ambulanță SMURD”, transmite ISUBIF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel