Un incendiu puternic a avut loc la Spitalul Municipal Roman, județul Neamț. 17 pacienți au fost evacuați.
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman din strada Speranței. Angajații au evacuat șapte pacienți, iar pompierii zece pacienți.
Pompierii au fost înștiințați în jurul orei 02:55 despre producerea unui incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman.
"Incendiul s-a declanșat local, la ghena cu lengerie murdară de la exteriorul clădirii. Fumul din ghenă s-a extins prin tubulatura de evacuare a lenjeriei murdare într-o cameră de la etajul 1, unde era și un grup sanitar.
La fața locului s-au deplasat pompierii detașamentului Roman și s-a continuat evacuarea pacienților. Un pacient era la parter, 14 în saloanele de la etajul 1 și doi pacienți se aflau în izolatorul de la etajul 1. Toți au fost evacuați.
Doi pacienți și două cadre medicale au fost transportați la CPU pentru evaluare, starea lor este bună. Cei doi pacienți au fost transferați pe secția de medicină internă a spitalului pentru supraveghere, șapte pacienți sunt transferați la Spitalul Sfântul Nicolae, pentru a elibera saloanele de la parter.
"Am chemat de acasă un alt coleg medic psihiatru pentru a asigura productivitatea actului medical, cauza probabilă a incendiului fiind fumatul în locuri nepermise. Și secția de psihiatrie a fost afectată, doar jumătate din etajul 1. S-a deschis o anchetă internă, cât și o anchetă la poliție. La etajul 1, camera care continuă cu ghena este afectată.", a declarat Maria Andrici, manager Spitalul Municipal Roman la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu