Rata de infectare din orașul București a scăzut din nou. Asta înseamnă că îndeplinește condițiile pentru a intra în scenariul galben.
Rata de infectare din orașul București a scăzut sâmbătă până la 2,86 . Asta înseamnă că îndeplinește condițiile pentru a intra în scenariul galben, ceea ce presupune relaxarea măsurilor anti-COVID. Autoritățile au anunțat că vor lua o decizie duminică, scrie Mediafax.
Este pentru a doua zi consecutiv când rata scade. Potrivit reglementărilor legale, la scăderea incidenţei COVID-19 sub 3 la mia de locuitori pot fi deschise restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și cazinourile la interior la capacitatea de 30%, în intervalul orar 6.00 – 22.00.
Comitetul pentru Situații de Urgență va lua duminică o decizie în această privință. Joi seara, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a explicat că este nevoie de câteva zile pentru a se constata că trendul descrescător se va menține.
„Dar după ce va ajunge la 3 la mie vom aștepta 24 de ore sau 48 de ore pentru a fi siguri că trendul se menține. Trebuie să așteptăm, să se confirme trendul descrescător”, a explicat prefectul Alin Stoica, joi seara, la Digi 24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News