Un urs a fost lovit sâmbătă de o mașină pe un drum din județul Mureș. Animalul a plecat din locul în care a fost lovit, dar a fost găsit mort la câțiva kilometri.
Mircea Dușa, prefectul județului Mureș, a declarat, pentru Mediafax, că ursul a fost lovit de o mașină în localitatea Suseni.
”Imediat am declanșat procedura pe care am aprobat-o în asemenea cazuri. Într-un timp foarte scurt echipajul de Poliție din zonă s-a deplasat acolo și mi-a confirmat cazul", a spus prefectul. Polițiștii i-au spus prefectului că ursul lovit nu a mai fost găsit la locul accidentului.
Ulterior, autoritățile au găsit animalul mort, la câțiva kilometri distanță. Ursul mort a fost preluat de paznicii de vânătoare din zonă.
Ultimul caz de urs lovit de o maşină în județul Mureș s-a înregistrat în urmă cu o săptămână, în localitatea Găiești, când primele informaţii arătau că animalul a murit, însă reprezentanţii Prefecturii Mureş au constatat că era viu. Înainte de acest caz, un urs a fost lovit de maşină în judeţul Harghita şi a agonizat aproape o zi la locul accidentului. Apoi, ursul a fost împuşcat de vânători. Anterior, un alt urs fusese lovit mortal de o maşină, în comuna Ghindaru din judeţul Mureş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu