EXCLUSIV  Încălzirea globală ar putea să ducă la o extindere a sezonului pe litoral? Ce spune directorul Centrului Meteorologic Dobrogea / video

Foto DCNews / Rodica Mitu
Foto DCNews / Rodica Mitu

Marius Coțofan, directorul Centrului Meteorologic Dobrogea, a spus că vara aceasta a fost călduroasă, însă a fost departe pentru zona Dobrogei de maximele istorice.

„Vara aceasta a fost percepută ca fiind o vară foarte călduroasă. Da, a fost călduroasă, dar a fost departe pentru zona Dobrogei de maximele istorice. În Constanța, în 2007, am avut temperatura maximă 38,5, pe când vara aceasta mai mult de 32 de grade nu am avut. Deci, am fost departe de maximele istorice”, a spus Marius Coțofan, directorul Centrului Meteorologic Dobrogea.

„Percepția a fost lipsa precipitațiilor, asta a influențat foarte mult, și multe zile cu temperaturi de peste 30 de grade, dar nu am avut vârfuri. A fost o vară foarte secetoasă, lipsită de precipitații în multe zone, nu doar Dobrogea”, a subliniat directorul Centrului Meteorologic Dobrogea.

Întrebat dacă încălzirea globală ar putea să ducă la o extindere a sezonului pe litoral, Marius Coțofan a făcut următoarele precizări: „Anii trecuți, vremea a fost foarte bună și în iunie și în septembrie. Este foarte clar că operatorii din turism își doresc foarte mult să fie o vacanță mai mare. O încălzire există. În septembrie, apa mării a fost la 23-25 de grade. Anul acesta, pe 1 septembrie, 26 de grade apa mării. Am avut, în schimb, furtuna de săptămâna trecută, care a dus la o scădere bruscă.”

Citește și: Zona din România favorabilă pentru panouri solare. Marius Coțofan, directorul Centrului Meteorologic Dobrogea: Noi ne bazăm mult pe ele / video

Reportaj la Stația Meteo Gura Portiței. Cum este să lucrezi între Delta Dunării și Marea Neagră

Youtube video image

 

Citește și...

ANM: Vreme normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Vremea va fi normală din punct de vedere termic pentru această perioadă în următoarele două săptămâni (26 septembrie - 9 octombrie), iar cantităţi însemnate de precipitaţii se vor semnala atât către finalul lunii septembrie, cât şi la început de octombrie, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată luni.

În Banat, în prima săptămână, valorile termice se vor situa în jurul normelor, astfel că temperaturile maxime medii se vor încadra între 20 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în zilele de 30 septembrie şi 1 octombrie şi cea mai coborâtă valoare în data de 28 septembrie. În cea de-a doua săptămână, valorile termice diurne vor marca o scădere şi se vor încadra între 19 şi 21 de grade, cu cele mai coborâte valori spre finalul intervalului. Temperaturile medii nocturne se vor încadra între 8 şi 13 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în zilele de 1 şi 2 octombrie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în prima săptămână de prognoză, când local se vor înregistra cantităţi de apă moderate şi chiar însemnate în data de 27 septembrie.

În Crişana, pe tot parcursul intervalului de prognoză, valorile maxime medii se vor situa în jurul mediilor multianuale, astfel, se vor încadra între 18 şi 22 de grade. În prima săptămână, cele mai ridicate valori se vor înregistra în zilele de 30 septembrie şi 1 octombrie, iar cea mai coborâtă în data de 28 septembrie, urmând ca în cea de-a doua săptămână, valorile maxime medii să fie de 18 - 19 grade. Valorile minime medii, se vor încadra în prima săptămână între 9 şi 12 grade; cea mai ridicată valoare minimă medie se va înregistra în zilele de 27 septembrie şi 1 - 2 octombrie, iar cea mai coborâtă în data de 29 septembrie. În cea de-a doua săptămână de prognoză, valorile minime medii vor marca o scădere şi se vor încadra între 7 şi 10 grade, cu cele mai coborâte valori în ultimele zile de prognoză. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în prima săptămână de prognoză, când local se vor înregistra cantităţi de apă moderate şi chiar însemnate în data de 27 septembrie.

În Transilvania, în prima săptămână, valorile maxime medii se vor situa în jurul normelor specifice perioadei, astfel temperaturile se vor încadra între 20 şi 24 de grade. Cele mai ridicate valori urmează a se înregistra în 30 septembrie şi în 1 octombrie şi cea mai coborâtă pe 28 septembrie. În cea de-a doua săptămână de prognoză, valorile medii diurne vor marca o scădere şi se vor încadra între 17 şi 19 grade, cu cele mai coborâte valori, spre finalul intervalului. Valorile minime medii se vor încadra în prima săptămână între 7 şi 11 grade, cu cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în 27 septembrie şi 2 octombrie şi cele mai coborâte în zilele de 26 şi 29 septembrie. În cea de-a doua săptămână, valorile medii nocturne vor marca o scădere treptată de la 9 grade în data de 3 octombrie până spre 6 grade în data de 9 octombrie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 27 - 28 septembrie şi 2 - 3 octombrie.

În Maramureş, valorile maxime medii se vor situa în general în jurul mediilor multianuale. Astfel, temperaturile medii diurne în prima săptămână se vor încadra între 18 şi 22 de grade, cu cea mai ridicată valoare urmând a se înregistra în zilele de 30 septembrie şi 1 octombrie şi cea mai coborâtă în 28 septembrie. În cea de-a doua săptămână vor marca o scădere până spre 17 grade. Valorile minime medii se vor încadra în prima săptămână între 8 şi 11 grade, cu cea mai ridicată valoare urmând a se înregistra în ziua de 27 septembrie şi în intervalul 1 - 2 octombrie, iar cea mai coborâtă în zilele de 26 şi 29 septembrie. În cea de a doua săptămână, valorile medii nocturne vor marca o scădere treptată până spre 6 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată până în jurul datei de 4 octombrie, când local se vor înregistra cantităţi mai importante de apă.

În Moldova, vremea va fi caldă în prima săptămână, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 23 şi 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în 30 septembrie şi 1 octombrie, apoi aceasta va scădea treptat până spre finalul intervalului, când va ajunge la medii de 18 - 20 de grade, valori apropiate de normele climatologice. Temperaturile nocturne vor avea mici variaţii de la un interval la altul şi vor fi cuprinse în medie între 6 şi 12 grade. Regimul pluviometric se va menţine deficitar în mare parte din interval, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 28 septembrie.

În Dobrogea, prima săptămână va fi caracterizată de o vreme caldă, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 26 şi 28 de grade, după care aceasta va scădea treptat până spre finalul intervalului, când vor ajunge la medii de 20 - 22 de grade, valori apropiate de normele climatologice. Temperaturile nocturne vor avea mici variaţii de la un interval la altul şi vor fi cuprinse în medie între 11 şi 17 grade, cu cele mai ridicate valori în 1 şi 2 octombrie şi cele mai scăzute în ultimele nopţi ale perioadei. Regimul pluviometric se va menţine deficitar în mare parte din interval, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 28 septembrie.

În Muntenia, vremea va fi caldă în prima săptămână, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 25 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în 30 septembrie şi 1 octombrie, apoi valorile temperaturilor vor scădea treptat până spre finalul intervalului, când vor ajunge la medii de 20...21 de grade, apropiate de normele climatologice. Temperaturile nocturne vor avea mici variaţii de la un interval la altul şi vor fi cuprinse în medie între 8 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în 1 şi 2 octombrie şi cele mai scăzute în ultimele nopţi ale perioadei. Regimul pluviometric se va menţine deficitar în mare parte din interval, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în 27 şi 28 septembrie.

În Oltenia, prima săptămână va fi caracterizată de o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 23 şi 26 de grade, după care aceasta va scădea treptat până spre finalul intervalului, când vor ajunge la medii de 19 - 20 de grade, valori apropiate de normele climatologice. Temperaturile nocturne vor avea mici variaţii de la un interval la altul şi vor fi cuprinse în medie între 8 şi 13 grade, cu cele mai ridicate valori în 1 şi 2 octombrie şi cele mai scăzute în ultimele nopţi ale perioadei. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în prima săptămână, iar în jurul datei de 27 septembrie local se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel