INCASARI DE 5 MILIOANE DE EURO PENTRU IBIZA SOL IN 2013

Complexul rezidential Ibiza Sol, situat in zona de nord a capitalei, langa Scoala Americana, a avut in 2013 incasari totale de 4.897.923 de euro. Agentia Premier Estate Management, agentul exclusiv de vanzari al administratorului judiciar Euro Insol, a incheiat in anul 2013, 89 de contracte din care 46 contracte de vanzare-cumparare si 43 contracte de inchiriere.

Numarul contractelor de vanzare-cumparare din 2013 este de aproape 3 ori mai mare decat cel atins in 2008 anul de varf al pietei imobiliare, cand s-au inregistrat 18 contracte. Pe langa contractele de vanzare-cumparare, anul 2013 a adus si 43 de contracte de inchiriere, care genereaza incasari de 27.000 Eur/luna.

“Prin parteneriatul cu banca finantatoare Alpha Bank, am putut sa oferim clientilor nostri conditii accesibile si dobanzi atractive, ceea ce a stimulat procesul de vanzare. Facilitatile complexului, structura locuintelor dar si preturile de vanzare competitive, au condus spre rezultatul record de anul trecut. Ritmul foarte bun de contractare ne face sa privim cu optimism spre anul care tocmai a inceput pentru care ne-am planificat o valoare a vanzarilor de minim 6 milioane Euro”, a declarat Andreea Comsa, manager Premier Estate.

Considerat unul dintre cele mai exclusiviste proiecte rezidentiale din nordul capitalei, complexul Ibiza Sol Residence a fost finalizat in anul 2008 dupa un concept arhitectural mediteranean. Este format din 14 cladiri S+P+3, o gradina de 12.000 mp, 2 piscine cu jacuzzi, zona de spa cu saune, un teren de minigolf, sala de fitness si un club pentru copii. Din cele 304 apartamente de 3 si 4 camere, in prezent mai sunt disponibile la vanzare 201 de unitati locative. Toate apartamentele de 4 camere parter au fost vandute. Apartamentele beneficiaza de finisaje de lux, centrale termice individuale, sistem de aer conditionat centralizat, seminee in zona de living, barbeque pe terasa, bucatarii mobilate si partial echipate.

In prezent, apartamentele de 3 camere cu o suprafata utila de 115 mp si terasa de 15 mp, cu doua bai mobilate si accesorizate si bucatarie mobilata, pot fi achizitionate la preturi pornind de la 135.000 de euro. Cele de 3 camere mansarda totalizand o suprafata utila de 84 de mp si 42 mp terasa pornesc, la vanzare, de la 109.000 de euro, in timp ce pentru apartamentele de 4 camere, care au suprafete vitrate ample, suprafata utila de 122 mp si o terasa de 15 m, preturile de achizitie pornesc de la 149.000 de euro. In plus, toate apartamentele situate la parter au la dispozitie o gradina privata de aproximativ 30 de mp, in folosinta exclusiva.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel