Ministrului adjunct responsabil cu ordinea publică şi protecţia cetăţenilor, Nikos Toskas, i-a fost acceptată demisia vineri.
Aceasta vine după incendiile care au devastat regiunea de coastă din apropiere de Atena, soldate cu moartea a 88 de persoane, a anunţat biroul premierului grec Alexis Tsipras, relatează AFP.
'Premierul a acceptat demisia lui Nikos Toskas', a afirmat biroul lui Alexis Tsipras într-un comunicat. Gestionarea dezastrului de către guvernul elen a atras criticile opoziţiei, care a cerut demisia responsabililor. Săptămâna trecută, Toskas a declarat că i-a oferit demisia premierului Tsipras, dar că acesta a refuzat.
Guvernul, acuzat
Într-un scurt comunicat, biroul premierului a anunţat că Tsipras i-a acceptat demisia lui Toskas în cadrul 'unei scurte întrevederi' cu acesta, în cursul căreia 'i-a mulţumit pentru cooperarea din toţi aceşti ani'.
Responsabilităţile privind protecţia civilă i-au fost încredinţate ministrului de interne Panos Skourletis. Partidele de opoziţie au acuzat guvernul că nu a avertizat aşa cum ar fi trebuit populaţia asupra pericolului şi nu ar fi dat suficiente dispoziţii pentru o eventuală evacuare a locuitorilor. Ele au acuzat de asemenea guvernul că ar fi încercat să ascundă amploarea dezastrului timp de mai multe ore.
Vezi și: Incendiu Grecia, Mati: Autoritățile, date în judecată
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News