Pompierii au acționat pe parcursul nopții la incendiul din Baloteşti atât de la înălţime, cu autoscara, cât şi cu linie de furtun, însă în mai multe zone ard în continuare stive cu diferite materiale, informează Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov.
Potrivit acestuia, în unele locuri ard elementele prăbuşite care compuneau structura clădirii, ceea ce face ca apa să ajungă greu la partea inferioară. Alte posibilităţi de apropiere de aceste zone nu există, a precizat Daniel Vasile.
În prezent, pompierii intervin cu opt maşini de stingere.
Incendiul a izbucnit marţi seară şi a afectat un depozit de mobilă, apoi un altul cu materiale plastice, lemnoase şi recipienţi aflaţi sub presiune.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că nu sunt persoane decedate sau rănite în incendiu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News