Un bărbat și-a pierdut viața în această seară în județul Brașov în urma unui incendiu.
Un bărbat în vârstă de 51 de ani din comuna braşoveană Tărlungeni a decedat joi seara, în urma unui incendiu declanşat în casa în care stătea împreună cu mama sa, informează purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, cpt. Ciprian Sfreja.
Din primele informaţii se pare că bărbatul avea probleme psihice şi a dat foc casei. Mama sa a reuşit să se autoevacueze, dar bărbatul nu a mai apucat să iasă. A suferit arsuri, iar medicii nu au mai putut să-l salveze. În incendiu au ars o cameră, holul şi 20 de metri pătraţi din acoperişul casei.
La faţa locului au intervenit două echipaje cu apă şi spumă de la Detaşamentul 2 Braşov, un echipaj de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU), un echipaj SMURD şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ), potrivit sursei citate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu