Incendiu clădire în Londra. Celebră piață etajată cuprinsă de flăcări

Zece autospeciale și peste 70 de pompieri au reușit luni dimineața să controleze un incendiu care a izbucnit la Camden Lock Market, o piață populară din Londra, informează dpa.

Primul, al doilea și al treilea etaj, precum și acoperișul pieței erau cuprinse de flăcări, a scris pe contul său de Twitter brigada de pompieri.

'Focul avansa foarte repede. Oamenii priveau și se temeau că întreaga clădire ar putea exploda în orice clipă deoarece sunt restaurante cu bucătării în zonă', a declarat Joan Ribes, martoră a incendiului.

O purtătoare de cuvânt a poliției metropolitane a declarat că nu se știe dacă există răniți, în timp ce pompierii au anunțat că deocamdată nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiului.

O altă parte a pieței a fost distrusă de foc în 2008, comercianții rămânând fără spații de vânzare luni la rând.

Această piață din nordul Londrei este populară și printre turiști, notează dpa.

Incendiul are loc la mai puțin de o lună după un altul izbucnit la blocul turn Grenfell Tower, de 24 de etaje, din vestul Londrei, în care și-au pierdut viața cel puțin 80 de persoane, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel