Incendiu clinică Baku. Cel puțin 26 de persoane au murit - UPDATE

Cel puţin 26 de persoane au murit, vineri, în urma unui incendiu produs la o clinică de reabilitare psiho-socială pentru persoanele dependente de droguri din capitala azeră Baku.

Conform Reuters, alte patru persoane au fost rănite în urma incendiului, a anunţat agenţia naţională de presă APA.

Serviciile de intervenţie au reuşit să stingă focul, iar situaţia se află sub control.

Potrivit agenţiei Xinhua, incendiul a avut loc în districtul Khatai al capitalei Baku.

"Incendiul s-a declanşat la ora locală 06:10 şi 24 de persoane au murit", a indicat Parchetul şi mai multe ministere într-un comunicat comun, precizând că imobilul care adăpostea acest centru era construit din lemn. 

Pacienți legați de pat

Potrivit primelor informaţii, la originea incendiului ar putea fi o problemă la instalaţia electrică, a adăugat sursa menţionată. 

Victimele au fost pacienţi legaţi de paturile lor şi, prin urmare, incapabili să scape flăcărilor, a indicat APA, precizând că pompieri şi echipe de intervenţie au reuşit să stingă incendiul la primele ore ale dimineţii.

O anchetă a fost declanşată de autorităţi pentru a stabili cauzele dezastrului. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel