O pășune împădurită din Harghita a fost cuprinsă de flăcări, pompierii intervin cu greutate din cauza condițiilor meteo, dar și de zona greu accesibilă a autospecialelor de stingere.
Pompieri militari și civili, precum și personal silvic acționează pentru stingerea unui incendiu care a cuprins, luni după-amiază, o pășune împădurită din localitatea Valea Strâmbă, comuna Suseni, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita.
Potrivit sursei citate, aproximativ 20 de pompieri militari, civili, precum și personal din cadrul Composesoratului Suseni intervin pentru localizarea și stingerea incendiului, care se manifestă pe o suprafață de circa opt hectare.
"S-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Gheorgheni, cu o autospecială complexă de primă intervenție, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Suseni. Incendiul se manifestă la pășune împădurită prin regenerare naturală, pe o suprafață de circa opt hectare. Arde litiera, doborâturi, arbori din regenerare naturală și vegetație uscată. S-au suplimentat forțele, fiind alertat și SVSU Voșlăbeni și personal de la Composesoratul Suseni", a transmis ISU Harghita, scrie Agerpres.
Sursa citată a mai arătat că misiunea pompierilor este îngreunată de vântul puternic și zona inaccesibilă autospecialelor de stingere.
Pompierii militari din Caraș-Severin au acționat luni pentru stingerea a 13 incendii, dintre care 12 au fost de vegetație uscată în care au fost arse peste 35 de hectare de teren, în unul dintre cazuri fiind distruse de flăcări două hectare de livezi de pruni, relevă datele centralizate pe parcursul zilei de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
Potrivit sursei citate, au fost lichidate patru incendii, izbucnite în localitățile Iablanița - unde au ars un sălaș, două hectare de livezi de pruni, trei hectare vegetație uscată și 10 căpițe de fân, Moldova Nouă, Surducu Mare și Topleț - în care au ars 35 de hectare de vegetație uscată.
Pompierii militari continuau să acționeze pentru stingerea a șapte incendii izbucnite în localitățile Ciclova Montană, Oravița, Cornea, Reșița, Armeniș și Globu Craiovei.
"Cel mai semnificativ eveniment se înregistrează în localitatea Ciclova Montană, unde unul dintre cele două incendii de vegetație și fond forestier s-a extins la patru gospodării și cinci anexe. Nu sunt înregistrate victime", precizează ISU Caraș-Severin.
Pompierii au fost solicitați să intervină luni și pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de lemne, în localitatea Mehadia. Au ars bușteni și rumeguș pe o suprafață de aproximativ 200 metri pătrați, incendiul fiind în lichidare.
Astfel, de la începutul lui 2024, pompierii militari din Caraș-Severin au acționat pentru limitarea și stingerea a peste 800 de incendii izbucnite la vegetație uscată și fond forestier.
Un incendiu violent s-a produs, luni, într-o gospodărie din localitatea Miron Costin din comuna Vlăsinești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Potrivit acestora, un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări, iar proprietarul a chemat pompierii, îngrijorat fiind că incendiul s-ar putea extinde și la alți baloți de paie.
"La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești, cu un buldo-excavator. Aceștia au constatat faptul că ardeau aproximativ 20 de tone de furaje și au acționat rapid pentru ca flăcările să nu se extindă. Intervenția a durat mai bine de două ore. Au fost protejate de foc peste 50 de tone de furaje", au precizat oficialii ISU Botoșani.
Cel mai probabil, furajele au luat foc de la o țigară aprinsă, aruncată la întâmplare, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu