Incendiu de vegetație la periferia Bistriței. 15 hectare de teren și pădure sunt afectate

FOTO: Freepik @EyeEm
FOTO: Freepik @EyeEm

Tot mai multe incendii de vegetație în România. În Bistrița se intervine inclusiv cu voluntari pentru limitarea incendiului de la periferia orașului.

Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit, miercuri, la periferia municipiului Bistrița, în localitatea componentă Sigmir, fiind afectate aproximativ 15 hectare de teren, inclusiv de pădure, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud, scrie Agerpres.

Potrivit sursei menționate, au fost mobilizate două echipaje de pompieri de la Detașamentul Bistrița, un echipaj de pompieri cu autospecială de stins incendii de pădure de la Stația de Pompieri Năsăud, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița și grupa operativă a inspectoratului.

Intervenția este în dinamică. 

Amintim că Bistrița se află până joi dimineață sub atenționare Cod galben de caniculă, ”valorile termice se vor menține deosebit de ridicate pentru această dată, local va fi caniculă și disconfort termic ridica. Temperaturile maxime vor fi în general de 32...35 de grade”, potrivit ANM.

”Temperaturile cu mult peste 30 grade Celsius nu sunt cele mai prietenoase cu pompierii care intervin la incendii”, au transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Citește și: Incendiul de vegetație din Vâlcea, provocat de o femeie. Pagubele sunt uriașe

Peste 170 de hectare de vegetație uscată, afectată de incendii în Satu Mare

Peste 170 de hectare de vegetație uscată din județul Satu Mare au fost afectate de incendii care au avut loc de la începutul lunii august, informează, marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare.

”De la începutul lunii august a.c. și până în prezent, pe raza județului Satu Mare au avut loc 24 de incendii de vegetație uscată la care au fost solicitate forțele profesioniste din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare și personal din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județul nostru. Suprafața totală afectată de incendii de vegetație uscată în luna august a.c. și până în prezent este de 172 hectare”, precizează sursa citată.

Ultimul astfel de incendiu a avut loc luni, când pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au fost nevoiți să intervină pentru stingerea unui nou incendiu de vegetație care a afectat aproximativ 1 ha de teren, în localitatea Cărășeu. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și zece cadre militare, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Culciu.

”Intervenția a fost una dificilă datorită accesului greu a autospecialelor pe terenul incendiat. Din fericire acesta a fost localizat, limitat și lichidat înaintea propagării la culturile de cereale aflate în imediata apropiere”, precizează ISU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel