Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în localitatea Dunăreni, județul Constanța.
Update
20 de gospodării şi trei case dezafectate au ars în urma incendiului de mirişte care s-a produs miercuri, în localitatea Dunăreni, județul Constanța. Flăcările au cuprins 450 hectare de vegetaţie uscată, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".
Potrivit sursei citate, incendiul a fost lichidat după câteva ore în care au intervenit pompierii. De asemenea, au fost salvate 14 locuinţe și trei persoane au fost evacuate din fața flăcărilor.
Știrea inițială
Pompierii intervin, miercuri după-amiază, pentru a stinge flăcările, care s-aut propagat şi la trei case, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", citat de Agepres.
Potrivit sursei citate, se intervine cu patru autospeciale de stingere. La fața locului se află și două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, dar şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple.
"Intervenim la Dunăreni, cu patru maşini de stingere pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată care s-a propagat şi la trei case. Situaţia este în dinamică", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU "Dobrogea", Anamaria Stoica.
Știre în curs de actualizare...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News