Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la cel mai mare mall din municipiul Vaslui.
Flăcările au cuprins o sală de bowling din complex, iar pompierii au intervenit cu cinci autospeciale, fără a exista persoane rănite.
"Am intervenit cu patru autospeciale cu apă şi spumă şi o multifuncţională. După pătrunderea în incinta mall-lului, militarii au constatat că incendiul se manifesta la barul şi aparatura electrocasnicǎ ( frigidere) din interiorul unei sǎli de bawling. Flǎcǎrile au distrus mobilierul barului, trei frigidere, un calculator, echipamente electronice de sonorizare şi circa douǎzeci metri pǎtraţi de mochetǎ.
Pagubele au fost semnificativ limitate datoritǎ sesizǎrii şi anunţǎrii imediate incendiului şi a intervenţiei rapide a pompierilor, nefiind afectate de flǎcǎri şi alte spaţii comerciale din incinta mall-ului. Cel mai probabil, împrejurarea care au condus la generarea acestui incendiu a fost un scurtcircuit la unul dintre frigidere", a precizat Petru Iftene, purtătorul de cuvând al ISU Vaslui, scrie presa locală.
Nu au fost persoane rănite, în condiţiile în care mall-ul nu era încă deschis la ora când sala de bowling a fost cuprinsă de flăcări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu