Pompierii au intervenit în forță pentru stingerea uni incendiu la Centrul de Recuperare a Persoanelor cu Handicap din Pojorâta, județul Suceava.
Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc și lucrătorii SVSU Pojorâta au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Pojorâta.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la o anexă ce aparține Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Pojorâta.
Flăcările s-au propagat la proprietatea învecinată și au aprins un foișor.
Conform pompierilor, au ars: anexa centrului, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, și materialele depozitate în aceasta; acoperișul foișorului și un perete al construcției pe aproximativ 80 de metri pătrați. S-au degradat restul clădirii și bunuri din interiorul acesteia.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise. Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o clădire administrativă (corp de magazii), ce aparține centrului, și casa de locuit a proprietății învecinate.
La nivel național, în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în cazul a 1.465 de situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea măsurilor de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Astfel, 1.050 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (328 cazuri), urmată de județele Sibiu (51 cazuri), Mureș (48 cazuri) și Timiș (47 cazuri).
În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 35 de incendii, precum și în cazul altor 281 de intervenții în sprijinul comunităților.
O atenție deosebită a fost alocată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 11 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.
O misiune dificilă a fost înregistrată în după-amiaza zilei de ieri, în județul Brașov, în localitatea Săcele, unde mai multe echipaje de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un apartament, situat la etajul 1 al unui bloc cu 4 niveluri. Ajunși la fața locului, pompierii au acționat pentru stingerea flăcărilor care se manifestau cu degajări mari de fum. Datorită intervenției prompte a colegilor noștri, incendiul a fost stins în limitele găsite, fără posibilități de propagare la celelalte apartamente. Concomitent cu operațiunile de stingere, 8 persoane au fost evacuate și evaluate medical, fără a fi necesar transportul la spital.
De asemenea, o altă intervenție care a presupus atenție sporită din partea salvatorilor a avut loc în județul Ilfov, pe autostrada A3, unde s-a produs un accident rutier între un autocamion și un autoturism, în care se aflau 5 persoane. Echipajele de prim ajutor au asistat medical victimele evenimentului rutier, 4 dintre acestea au necesitat transportul la o unitate spitalicească.
Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost emise 8 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, astfel: 6 mesaje privind prezența animalelor sălbatice, în județele Brașov (4) și Mureș (2); 2 mesaje privind instituirea măsurii de carantină zonală și incidența de răspândire a SARS-CoV-2 în județele Ialomița (1) și Sălaj (1).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu