Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață la groapa de gunoi a municipiului Sighișoara.
UPDATE: Autoritățile au emis o avertizare RO-ALERT în contextul în care fumul dens ar putea ajunge deasupra orașului. Primarul din Sigișoara s-a deplasat și el la locul incendiului pentru a vedea exact care este situația.
Mai mult, un alt echipaj de pompieri a fost trimis în sprijin, iar o cisternă cu apă a fost solicitată la fața locului.
- Știrea inițială -
Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață la groapa de gunoi a municipiului Sighișoara.
Mai multe echipaje de pompieri, cu șapte subofițeri, au fost trimise la fața locului.
Conform reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Mureș, incendiul se manifestă pe aproximativ 300 de metri pătrați, iar în adâncime pe aproximativ 15-20 de metri.
Fumul dens degajat în urma incendiului poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu