Nu este prima dată când Magistrala 2 se defectează, lipsa de finanțare fiind una dintre cauzele majore.
Incidentul de la metrou de miercuri a fost cauzat, din primele cercetări, de defectarea unei piese a trenului şi este a patra oară în ultimii doi ani când se întâmplă acest lucru la metrourile de tip CAF, care circulă pe Magistrala 2, a afirmat, miercuri, Marian Artimon, secretarul general al USLM (Unitatea Sindicatul Liber din Metrou).
"Din primele cercetări, se pare că s-a întâmplat ce s-a mai întâmplat de câteva ori înainte şi anume o piesă a trenului s-a rupt, iar din balansul ei a lovit instalaţia de alimentare cu energie electrică a trenului şi a făcut un scurt, care a produs degajări (de fum - n.r.). Urmează ca diseară, la noapte, comisia împuternicită să facă o cercetare la faţa locului", a spus Artimon, citat de Agerpres.
El a precizat că este a patra oară în ultimii doi ani când apare aceeaşi defecţiune la trenurile CAF, cele albastre care circulă pe Magistrala 2.
Acelaşi tip de tren se găseşte şi în tavanul staţiei de metrou de la Berceni, după ce metroul a scăpat de sub control în urma unei defecţiuni, acum doi ani.
"Sunt cele mai noi trenuri de metrou din flota noastră. Se pare că este o vulnerabilitate a trenului respectiv. Mai avem puţin şi nu mai avem cu ce să circulăm", a mai spus Artimon.
Potrivit acestuia, situaţia are drept cauză principală lipsa de finanţare care s-a perpetuat ani de-a rândul la metrou.
"Nu poţi să faci nimic, cu lipsă de bani. Din 2014, Metrorex a primit între 38% şi 72% din ce a solicitat pentru buna exploatare a instalaţiilor. Magistrala a doua, cea pe care s-a întâmplat astăzi incidentul, a fost dată în exploatare în anul 1987, sunt instalaţii acolo a căror fabrică producătoare este islaz. Dacă nu am bani, nu pot cumpăra decât cele mai ieftine instalaţii", a mai spus liderul sindical.
Miercuri dimineaţa, la ora 8:42, trenul care pleca din staţia de metrou Piaţa Romană către Berceni a prezentat o defecţiune tehnică cu degajare de fum, la ieşirea din staţie.
Mecanicul trenului a încercat repornirea trenului în traseu, fapt ce nu a putut fi posibil. Astfel, călătorii au fost debarcaţi în tunel, după scoaterea tensiunii pe ambele fire, sub supravegherea directă a echipelor de intervenţie Metrorex şi ISU. A
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News