Incendiu la o casă din Petroșani. Trei persoane s-au autoevacuat

FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara

O locuință a luat foc noaptea trecută, la Petroșani. Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii de la Detașamentului Petroșani, dar și pompieri voluntari.

Citește și: Incendiul de vegetație din Vâlcea, provocat de o femeie. Pagubele sunt uriașe

Trei persoane au fost evacuate în urma unui incendiu care a cuprins o casă din Petroșani, cauza probabilă de producerea incendiului a fost coșul de fum neizolat corespunzător, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara. La fața locului au intervenit 18 pompieri ai Detașamentului Petroșani, dar și pompieri voluntari din cadrul SVSU Petrila.

”De urgență, la  fața locului au fost mobilizate 2 autospecialele de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul locuinței (P+1+M), pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.

Intervenția pompierilor a durat aproape 3 ore, incendiul fiind stins în limitele găsite. 

În momentul producerii evenimentului, în casă se aflau 3 persoane, care s-au autoevacuat în siguranță. 

În sprijinul pompierilor militari au acționat și pompierii voluntari din cadrul SVSU Petrila”, a transmis ISU Hunedoara. 

Potrivit sursei menționate, ”cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum neizolat corespunzător față de materiale combustibile”.

Recomandările pompierilor înainte de sezonul rece

În acest sens, pompierii hunedoreni reamintesc care sunt principalele măsuri care trebuie luate pentru a preveni declanșarea incendiilor la coșurile de fum:

”-Coșurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate și curățate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de către persoane specializate și autorizate în acest sens. 

-În podurile clădirilor, coșurile se tencuiesc pe interior și pe exterior și se dau cu var, pentru a se putea observa cu ușurință eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile. 

-Coșurile de fum se vor izola față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a coșului cu 25 centimetri; în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile. 

-La trecerea prin acoperiș se lasă o distanță de cel putin 10 centimetri între fața exterioară a zidăriei coșului și elementele combustibile ale acoperișului. 

-Nu este permis ca în coșuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperișului, planșeului etc.
 
-Gurile de evacuare ale coșurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecție contra scânteilor (grătare din sârmă). 

-Se interzice folosirea improvizațiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereții combustibili sau în apropierea materialelor combustibile”, au transmis pompierii hunedoreni.

De asemenea, mai spun aceștia, în cazul producerii unui incendiu, este obligatoriu să anunțați evenimentul în cel mai scurt timp posibil, la numărul unic pentru situații de urgență 112.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel