Mai mulți angajați au fost evacuați dintr-o clădire de birouri după ce aceasta a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au intervenit imediat pentru lichidarea incendiului.
Un incendiu a izbucnit în această după-amiază la o clădire de birouri din municipiul Ploiești. Flăcările au cuprins izolația exterioară a clădirii în zona în care se aflau aparatele de aer condiționat.
Trei echipaje de pompieri, o autoscară, dar și o ambulanță SMURD au fost trimise imediat la fața locului. În scurt timp incendiul a fost lichidat de către pompieri, iar acum urmează să fie stabilită cauza producerii acestuia.
Conform reprezentanților ISU Prahova, 15 persoane au fost evacuate din clădire. Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
VEZI ȘI: Viorica Dăncilă, mesaj pentru români: Binele învinge întotdeauna răul şi aşa se va întâmpla şi acum
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu