Un incendiu cu degajare mare de fum a izbucnit la o fabrică de mezeluri din Timişoara.
„Am fost solicitaţi să intervenim la un operator economic, pentru o degajare masivă, existând posibilitatea ca în interior să fie persoane surprinse. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, cinci autospeciale de stingere, o autospecială de lucru şi salvare de la înălţime, trei echipaje SMURD şi un efectiv de 35 de pompieri”, a anunţat ISU Timiş.
„Sosiţi la faţa locului, pompierii au constatat că există o degajare mare de fum, fără flacără, la o hală de procesare cu o suprafaţă de aproximativ 3000 mp. S-au constituit echipe de căutare-salvare în interiorul halei pentru identificarea posibilelor victime şi focarelor”, a precizat ISU Timiş.
A fost identificată o femeie, conştientă şi cooperantă, care a fost scoasă de către pompieri şi predată unui echipaj medical, conform sursei citate. „De asemenea, alte patru persoane care s-au autoevacuat din zona inundată de fum au primit îngrijiri medicale de la echipajele sosite la faţa locului. Cele 5 persoane au fost transportate la spital pentru tratament de specialitate”, a mai precizat ISU Timiş.
Ceilalți angajaţi s-ar fi autoevacuat în siguranţă. „În acest moment, a fost identificat un focar de incendiu, se lucrează pentru lichidarea acestuia”, potrivit ISU Timiş.
Joi, în localitatea Sârbești din județul Buzău, un băiețel în vârstă de un an și surioara lui de doi ani și jumătate și-au pierdut viața într-un incendiu care le-a cuprins locuința.
În primele zece luni ale acestui an, 38 de copii au fost victime ale incendiilor la locuințe, dintre care 6 au decedat și 32 au fost răniți
IGSU face apel la părinți să manifeste prudență maximă în această perioadă și să respecte regulile de prevenire a incendiilor.
Pentru ca astfel de situaţii tragice să nu se mai producă, IGSU readuce în atenţia opiniei publice importanţa supravegherii copiilor, precum şi necesitatea respectării principalelor reguli de apărare împotriva incendiilor la locuinţe:
Nu lăsaţi niciodată mijloacele de încălzire (sobele cu sau fără acumulare de căldură, radiatoarele electrice) în funcţiune sau nesupravegheate;
Nu utilizaţi mijloacele de încălzire cu defecţiuni sau deteriorate;
Nu apelaţi la improvizaţii ale instalaţiilor electrice sau cu gaze;
Nu lăsaţi nesupravegheate lumânările, candelele sau alte mijloace ori aparate cu flacără deschisă;
Curăţaţi şi verificaţi coşurile de fum, apelând doar la personal autorizat; aceste operaţiuni se recomandă a fi făcute de două ori pe an, obligatoriu înainte de începerea sezonului rece.
NU LĂSAȚI COPIII SINGURI ACASĂ!
Apelați la rude sau vecini atunci când sunteți nevoiți să părăsiți locuința, chiar și pentru o perioadă scurtă!
Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu