Un incendiu puternic a izbucnit la o fabrică de reciclare din Atena.
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă la o fabrică de reciclare din nordul Atenei, provocând nori de fum care au condus la închiderea unei autostrăzi, informează France Presse, scrie Agerpres.
Aproape 50 de pompieri şi două elicoptere se luptau cu incendiul izbucnit în timpul dimineţii în suburbia Metamorfosi, potrivit agenţiei ANA (Athens News Agency).
O secţiune a autostrăzii dintre Atena şi Lamia (Grecia centrală) a fost închisă din cauza vizibilităţii reduse, în timp ce locuitorii din apropierea incendiului au fost sfătuiţi să-şi ţină uşile şi ferestrele închise.
Incendiul este în prezent circumscris în interiorul fabricii, dar stingerea sa este complexă din cauza materialelor plastice care ţin loc de combustibili, potrivit pompierilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News