Un incendiu a fost provocat, duminică dimineață, la Spitalul de Psihiatrie Arad.
Un incendiu provocat de un pacient a avut loc duminică dimineața la Spitalul de Psihiatrie din Arad. Trei pacienți și trei cadre medicale au fost duse la UPU Arad, după ce s-au intoxicat cu fum.
Potrivit ISU Arad, pompierii au fost sesizați duminică dimineața, la ora 4.24, cu privire la un incendiu provocat de un pacient într-un salon al Spitalului de Psihiatrie din Arad. La interventie s-au deplasat două autospeciale de stingere și mai multe chipaje SMURD, cu un total de 18 subofițeri și 3 ofițeri. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta într-o rezervă a spitalului cu degajare mare de fum și posibilitatea de extindere.
O parte a pacienților, aproximativ 15 persoane, s-au autoevacuat. Pompierii au evacuat alți 6 pacienți și 3 cadre medicale. Echipajele medicale au evaluat persoanele evacuate. Șase dintre acestea, trei pacienți și trei cadre medicale, au fost transportate la UPU Arad, după ce s-au intoxicat cu fum.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ 20 de minute. Conform ISU Arad, cauza probabilă a incendiului a fost folosirea cu intenție a unor surse de aprindere, scrie Mediafax.
Zece persoane care se aflau luni seară în hotelul Steaua Dunării din municipiul Giurgiu au fost evacuate şi li se acordă îngrijiri medicale de către echipajele de intervenţie sosite la faţa locului după ce la o anexă din spatele imobilului a izbucnit un incendiu, fumul ajungând la toate cele 10 etaje.
'Pompierii giurgiuveni intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă în spatele hotelului Steaua Dunării din municipiul Giurgiu. Mai multe persoane care se aflau în interiorul hotelului au fost evacuate. La faţa locului au fost mobilizate cinci autospeciale de intervenţie, o maşină de descarcerare, o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Giurgiu şi două ambulanţe SAJ, intervenind 19 subofiţeri şi trei ofiţeri', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.
Potrivit acestuia, din clădire au fost evacuate 10 persoane, toate conştiente şi cooperante. Măsura evacuării a fost impusă din cauza degajărilor mari de fum, întrucât 'ardeau mase plastice şi materiale textile în cantităţi relativ mari'. Persoanele evacuate primesc îngrijiri medicale la faţa locului din cauza inhalării de fum. Echipele de căutare-salvare verifică etajele hotelului pentru găsirea tuturor persoanelor care s-ar mai afla în imobil, notează Agerpres (citește AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News