Căminul de bătrâni se afla la o distanță de 35 de km de orașul Zaragoza, iar în acesta locuiau 82 de persoane.
Un puternic incendiu a izbucnit vineri dimineață într-un cămin de bătrâni din orașul Villafranca del Ebro, lângă Zaragoza, nord-estul Spaniei, în urma acestuia cel puțin 10 persoane au decedat, a anunțat guvernul regional din Aragon, relatează Reuters și AFP.
Incendiul a izbucnit într-un cămin de bătrâni, numit ”Jardines de Villafranca”, în jurul orei locale 05:00 (04:00 GMT) și a fost nevoie de câteva ore pentru ca pompierii să stingă flăcările, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului regional.
Oficialul nu a putut preciza dacă toate victimele erau rezidenți ai căminului de bătrâni, unde locuiau 82 de persoane în vârstă. O persoană se află în stare critică, în timp ce mai multe primesc îngrijiri medicale după ce au inhalat fum.
Pompierii, care au venit din orașul Zaragoza, aflat la 35 de kilometri distanță, ambulanțe și echipaje de poliție se află la fața locului, a mai spus el.
Cauza incendiului este în curs de investigare, informează Agerpres.
Potrivit unei analize a poliției, aproape jumătate dintre cele 216 persoane care au murit în inundațiile catastrofale care au lovit regiunea Valencia din estul Spaniei la sfârșitul lunii octombrie aveau vârsta de 70 de ani sau mai mult.
Informațiile din centrul de integrare a datelor, creat după dezastru, arată că 131 dintre victime erau bărbați, 85 erau femei, iar 104 dintre ele aveau vârsta de peste 70 de ani, printre care 15 persoane cu vârsta de peste 90 de ani.
Nouă copii au fost uciși de ape, care au venit după ploi torențiale, unele zone din Valencia primind cantitatea de ploaie specifică unui an întreg în câteva ore. Dintre cei decedați, 26 erau străini din 11 națiuni diferite.
Numerele, colectate de ofițeri criminaliști de la Garda Civilă și de la poliția națională, relevă și care au fost zonele cu cele mai multe victime. Citește articolul complet aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu