Un incendiu a izbucnit la locomotiva unui tren de marfă care transporta polipropilenă. Pompierii au intervenit imediat.
Mai multe echipaje de pompieri intervin luni seara, în apropierea gării din municipiul Drăgăşani, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al locomotivei unui tren de marfă care transportă polipropilenă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu, scrie Agerpres.
Acesta a precizat că locomotiva în cauză tracta şapte vagoane cu polipropilenă.
La intervenţia de localizare şi stingere a incendiului participă echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere, o autospecială CBRN şi o ambulanţă SMURD. Nu au fost anunţate victime.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu