Vești proaste pentru premierul britanic Theresa May. Aceasta a anunțat că după testele efectuate asupra învelișurilor exterioare ale unui 'anumit număr' de imobile din Marea Britanie în urma incendiului produs pe 14 iunie la Grenfell Tower din Londra au arătat că acestea sunt 'inflamabile'.
'Guvernul a ordonat o anchetă asupra tuturor imobilelor' de locuințe sociale administrate de consiliile locale, după tragicul incendiu al cărui bilanț a fost stabilit deocamdată la cel puțin 79 de morți și dispăruți, și pentru care a fost invocată drept cauză posibilă învelișul exterior al clădirii, a declarat dna May, într-o intervenție în Camera Comunelor.
Ea a precizat că, cu puțin timp înaintea sosirii la parlament, a fost informată că 'un anumit număr dintre aceste teste au arătat că (materialele) erau inflamabile'.
'Autoritățile competente și pompierii au fost informați și, la momentul la care vă vorbesc, iau toate măsurile posibile pentru a se asigura de securitatea acestor imobile și ca rezidenții să fie corect informați', a adăugat ea.
'Toți administratorii de imobile au primit instrucțiuni să efectueze teste de securitate-incendiu suplimentare și să se asigure că procedurile sunt respectate', a mai spus dna May, precizând că au fost alertați de asemenea proprietarii privați, cărora li se pun la dispoziție teste gratuite.
Beneficii pentru supraviețuitori
Mai mult de 700.000 de lire sterline au fost alocate pentru supraviețuitorii incendiului, Theresa May asigurându-i pe aceștia că nu vor fi obligați să restituie nimic. Ea a precizat că resursele, inclusiv serviciile de sănătate și cazare, vor fi disponibile pentru toți cei afectați de incendiu, indiferent de statutul lor în Marea Britanie, informează Agerpres.
'Aș dori să-i asigur pe oameni că nu vom folosi acest tragic incident ca motiv pentru a întreprinde controale de imigrație asupra celor implicați sau a celor care oferă informații pentru identificarea victimelor, ori asupra celor care ajută ancheta', a declarat Theresa May.
În replică la declarația premierului conservator, liderul laburiștilor, Jeremy Corbyn, a afirmat că locatarii din Grenfell Tower 'au fost abandonați — atât imediat (după incendiu), cât și cu atâta cruzime înainte', el cerând ca ancheta să stabilească 'în ce măsură și de către cine'.
'Cel puțin 79 de oameni au murit — este atât o tragedie, cât și un lucru revoltător, pentru că absolut fiecare din aceste decese putea și trebuia să fie evitat', a subliniat Corbyn.
Theresa May a promis că 'nicio piatră nu va rămâne neîntoarsă' în timpul anchetei și că 'pentru niciunul dintre vinovați nu va exista niciun loc unde să se ascundă'.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News