Un incendiu masiv a izbucnit în această după-amiază lângă o pădure din județul Dolj. Până acum au ars 50 ha de livezi, arbuşti şi vegetaţie uscată.
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă după-amiază lângă pădurea din satul Ciutura, comuna Vârvoru de Jos, în livezile de meri şi pruni ale fostului IAS din localitate, iar până duminică după-amiaza au ars circa 50 ha de pomi, arbuşti şi vegetaţie uscată.
Potrivit ISU Dolj, pompierii au reuşit până acum limitarea focului pentru ca flăcările să nu ajungă în pădure şi se lucrează în continuare la limitarea incendiului, care a luat proporţii din cauza vântului, secetei şi a accesului greu pe terenul cu pomi, arbuşti şi vegetaţie abundentă.
Primarul comunei Vârvoru de Jos, Nicu Tabacu, a declarat pentru Agerpres că, în opinia sa, focul a fost pus de persoane necunoscute, având în vedere faptul că a izbucnit din mai multe puncte.
"Cred că cineva a pus foc. De ieri (sâmbătă - n.r.) încercăm să stingem acest foc, dar nu putem. Am încercat să evităm să ajungă focul la gospodăriile oamenilor. Focul arde în plantaţia de pomi fructiferi aflată în declin care aparţine persoanelor private care au fost puse în posesie, dar care nu a putut fi îngrijită din cauza modului în care oamenii au fost puşi în posesie - pe rânduri de pomi şi nu pe suprafeţe. Toată lumea dă telefon la 112, toată lumea vine şi priveşte, dar nu pune nimeni mâna să ajute. Acum avem aici două autospeciale cu apă, un tractor cu plug şi un tractor cu disc, pentru că încercăm să tragem brazde, dar nu prea putem pentru că pământul este extrem de tare şi trece focul peste noi. Avem surse de apă, dar problema este că nu putem să intrăm din cauza vegetaţiei. Încercăm să localizăm focul, dar de fiecare dată vine vântul şi îl mută. Azi noapte a fost aici feerie", a spus primarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu