Incendiul din Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei nu a fost stins încă, fapt pentru care intervenţia pompierilor va continua şi vineri.
'La faţa locului rămân 20 de pompieri şi pădurari, până la lăsarea întunericului la baza versantului, pentru protecţia pădurii de foioase. Pe timpul nopţii, trei pompieri militari şi doi rangeri ai parcului vor rămâne să asigure supravegherea zonei', a declarat joi plt. Raluca Tîrcă, purtător de cuvânt al ISU Mehedinţi.
Acesta afirmă că incendiul se manifesta mai puternic doar la un singur focar, celelalte având o intensitate scăzută.
Incendiul a izbucnit miercuri dimineața în nu mai puţin de 12 locuri de pe cel mai înalt vîrf din Munţii Mehedinţi- Vîrful lui Stan. Imediat zeci de pompieri au plecat în misiune. Accesul a fost însă foarte foarte dificil din cauza zonelor abrupte, aşa că au ajuns abia după şase ore, timp în care flăcările s-au extins cu viteză. A fost chemat în ajutor un eliopter al Ministerului de Interne care încearcă să stingă focul din aer.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu