Update/ Incendiu pe aeroportul Luton, din Londra. Toate zborurile au fost suspendate

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Un incendiu puternic a izbucnit la aeroportul Luton din Londra. 

Alegeri prezidentiale 2024

Toate zborurile vor fi suspendate până la ora 14:00 pe aeroportul Luton, anunţă conducerea aeroportului. 

"Serviciile de urgenţă rămân la faţa locului după incendiul de noaptea trecută. Am decis suspendarea zborurilor până la ora 3 pm (14:00 GMT), miercuri", anunţă reprezentanţii Luton Airport conform Reuters. 

- ştirea iniţială - 

Aeroportul londonez Luton a suspendat toate zborurile până miercuri la prânz din cauza unui important incendiu care a provocat prăbuşirea parţială a uneia dintre parcările sale, a anunţat conducerea sa, scrie AFP.

"Siguranţa pasagerilor şi a personalului nostru rămâne principala noastră prioritate. Prin urmare, am luat decizia de a suspenda toate zborurile până miercuri, 11 octombrie, la ora 12.00", 11.00 GMT, a indicat aeroportul situat la aproximativ patruzeci de kilometri nord de centrul Londrei şi deservit de mai multe companii aeriene low-cost, scrie Agerpres. 

Conform Sky News, departamentul de pompieri transmite că "jumătate din parcare este complet acoperită de incendiu, iar clădirea a suferit daune structurale importante". Patru pompieri şi un membru al staff-ului aeroportului au fost duşi la Spitalul Luton şi Dunstable, conform serviciului de ambulanţă East Service. 

se actualizează... 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel