Un camion a luat foc pe Autostrada A1, între Orăștie și Deva.
Potrivit Antena 3, un camion care transporta băuturi alcoolice a luat foc pe Autostrada A1, între Orăștie și Deva. Cristian Morar, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, a spus că, în prezent, traficul este blocat pe unul dintre sensurile de mers.
Incendiul a fost sesizat în jurul orei 06:30 în apropiere de orașul Simeria, județul Hunedoara.
Tragedie fără margini în județul Vaslui. Un bărbat a murit și alți doi au fost răniți grav, după un accident care a avut loc luni pe un drum județean, transmite PRO TV. Bărbatul de 52 de ani care și-a pierdut viața era tatăl a 10 copii. Omul muncise mai mulți ani în străinătate, iar acum își construia o casă pentru familia sa. Își dorea mult să rămână alături de cei dragi, în România, dar a sfârșit mort într-un accident de mașină.
Accidentul a avut loc în comuna Dragomirești, pe Drumul Județean 243. Din primele informații, se pare că un tânăr care conducea o mașină cu volan pe dreapta nu ar fi acordat prioritate la ieșirea de pe un drum lateral și a fost izbit în plin de o autoutilitară care circula regulamentar. În mașina care a provocat tragedia se afla și tatăl celor 10 copii.
”Vinovată e mașina mică, nu a acordat prioritate, mașina mare a mers normal. El a ieșit în fața lui și l-a umflat imediat. Îs o familie de oameni necăjiți. Au muncit prin străinătăți. Amândoi își fac casă acum. Și ăsta de pe asfalt, și cel de la spital.”, a povestit un localnic, martor al accidentului.
Bărbatul era pasager în acea mașină și a fost grav rănit. A fost scos din mașină de localnici, dar în pofida eforturilor medicilor, a murit.
”Victima era scoasă din mașină, pe șosea, în stop cardiorespirator. Când am ajuns, am preluat resuscitarea. Din păcate, la ora 10 s-au întrerupt manevrele, pacientul nu avea semne compatibile cu viața.”, a declarat dr. Andrei Constantin, SMURD Vaslui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News