Incendiu puternic în Cluj. O hală a fost cuprinsă de flăcări

Captură de ecran / Foto: B1 TV
Captură de ecran / Foto: B1 TV

A avut loc un incendiu la o hală din Cluj.

„Apelul de urgență a venit în jurul orei 7:30, iar la fața locului au fost dislocate imediat șase autospeciale de stins incendii și două autoscări din trei sub-unități ale ISU Cluj. În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului au constatat faptul că hala cu o suprafață de aproximativ 800m² ardea în totalitate.

S-a acționat imediat, astfel încât a fost limitată extinderea incendiului și nu s-a extins mai departe de limitele în care a fost găsit. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează pentru stingerea și identificarea focarelor ascunse.

Nu au fost persoane rănite până în acest moment, iar pentru stingerea incendiului au fost solicitate în sprijin două autospeciale de stingere, una de la ISU Bihor și una de la ISU Sălaj. 

Deocamdată se acționează de la exterior având în vedere că distrugerea este semnificativă. Din primele informații ar fi vorba despre un magazin de prezentare și un depozit de instalații sanitare și electrice”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, în direct la B1 TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel