Iulius Mall Cluj, declarații după incendiu / Update

Foto DC News
Foto DC News

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la Iulius Mall Cluj, acesta fiind stins de pompieri, după ce au fost dispuse măsuri preventive de evacuare a clienţilor.

Update 5 - Punct de vedere Iulius Mall Cluj


'În seara zilei de sâmbătă, 9 decembrie 2023, un incendiu a izbucnit la depozitul de marfă al hipermarketului, situat în exterior, în partea din spate a centrului comercial, inaccesibilă publicului larg.

Echipajele de pompieri au intervenit prompt la faţa locului pentru izolarea incendiului şi lichidarea acestuia. Nicio persoană nu a fost rănită, iar activitatea mall-ului, pe parcursul incidentului, s-a desfăşurat normal, hipermarketul fiind evacuat.

Implementăm măsurile recomandate de autorităţile abilitate, urmând ca duminică dimineaţă activitatea mall-ului să se reia conform programului obişnuit cu clienţii.Urmează ca autorităţile competente să stabilească circumstanţele şi cauzele exacte ale incendiului.

Iulius Mall Cluj este dotat cu echipamente moderne din punct de vedere al securităţii la incendiu, atât în ceea ce priveşte detecţia, semnalizarea şi alarmarea, cât şi în ceea ce priveşte instalaţiile de stingere a incendiilor. Iulius Mall dispune de: rezerve de apă, reţea de hidranţi exteriori, staţii de pompe, instalaţii de hidranţi interiori, instalaţii de stingere tip sprinkler şi tip drencer, instalaţii de desfumare, stingătoare de diferite tipuri, precum şi celelalte instalaţii şi mijloace specifice.'

Update 4

'La fața locului au fost alocate un echipaj SMURD și două SAJ, precum și o autoscară. Până acum nu sunt persoane care au solicitat consult medical. Având în vedere că mai există infiltrări de fum în parcajele și spațiile complexului comercial, a fost transmisă recomandarea clienților de a părăsi în ordine obiectivul.', a mai transmis ISU Cluj.

Update 3

'Flăcările au fost localizate, nu mai există pericol de extindere se lucrează pentru stingerea focarelor ascunse.', a transmis ISU Cluj.

Update 2

Clienții din cadrul spațiului comercial unde funcționează un supermarket au fost evacuați ca măsură de siguranță. De asemenea, a fost evacuată și parcarea subterană.

Foto DC News

Forțele de intervenție au mai fost suplimentate cu încă o autospecială de stingere a incendiilor din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca.

Update 1 

'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente cu trei autospeciale de stins incendii pentru a lichida flăcările care au cuprins mai multe materiale depozitate în curtea interioară (unde se preia marfa) a unui complex comercial de pe strada Alexandru Vaida Voievod.

Până acum nu au fost persoane care să solicite consult medical și nu au fost necesare măsuri pentru evacuarea clienților din complexul comercial.', a transmis ISU Cluj.

VIDEO

Foto DC News

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel