Incendiu puternic la un bloc din Năvodari. Focul s-a extins pe 1.500 mp / VIDEO

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Incendiu la Năvodari. Ard apartamentele de la mansarda unui bloc, iar 14 persoane au fost evacuate. Focul s-a extins pe 1.500 metri pătrați.

Pompierii militari din cadrul ISU Constanța au fost solicitați, joi, în jurul prânzului, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mansarda unui bloc.

Incendiul a izbucnit la un apartament situat pe strada Panseluțelor, Bl 14 Sud, din Năvodari. Potrivit imaginilor primite de la un cititor, flăcările par a se extinde și la alte apartamente, dat fiind că acestea sunt făcute, în mare parte, din prefabricate din lemn.

Potrivit ISU, un număr de 14 persoane au fost evacuate și nu au fost înregistrate victime. Flăcările s-au extins pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați, fiind afectate patru scări de bloc. Pompierii au intervenit cu șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă, trei autoscări, o autospecială SMURD și un echipaj de descarcerare, precum și autospeciala pentru transport personal și victime multiple.

„Din primele informații, focul ar fi pornit dintr-o garsonieră și apoi s-a extins la întreaga mansardă, afectând în total 12 spații locative. Din fericire, nu sunt raportate victime.Potrivit datelor Compartimentului Dezvoltare Urbana-Autorizații Construire-Baze de Date Urbane din cadrul Serviciului Arhitect-Sef, lucrările de mansardare la Bl.14 Sud au fost autorizate cu A.C. 256/01.08.2008 și au fost recepționate în decembrie 2008, P.V. 316/15.12.2008.Primăria Năvodari caută soluții pentru a oferi cazare temporară familiilor evacuate“, au transmis reprezentanții Primăriei Năvodari, conform FocusPress.

VEZI ȘI    -    Incendiu puternic la un depozit de deșeuri din Techirghiol

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost solicitați să intervină, marți, în jurul orei 13:00, în cazul unui incendiu izbucnit în zona Logistic Dedeman Techirghiol.

Potrivit informațiilor, incendiul a izbucnit la un depozit de deșeuri. Pentru moment, nu se cunosc detalii despre pagube sau dacă au fost înregistrate victime, conform FocusPress (citește mai mult și vezi imagiinile AICI).

CITEȘTE ȘI     -    Incendiu pe șantierul Drumului Expres Craiova-Pitești. Patru utilaje au luat foc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel