Zece gospodării au fost distruse într-un incendiu izbucnit vineri dimineaţă la o casă situată în județul Constanță, în zona industrială a municipiului Medgidia, focul propagându-se ulterior la celelalte locuinţe, lăsând fără adăpost 43 de persoane care locuiau în zona "Ciment", informează ISU Dobrogea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă, focul a izbucnit iniţial la o casă, pe suprafaţa de circa 50 mp, incendiul propagându-se ulterior şi la locuinţele din vecinătate, din cauza vântului puternic.
"Au fost cuprinse de incendiu zece gospodării, dar nicio persoană nu a suferit răni, arsuri sau intoxicaţie cu fum, din cauza incendiului", a declarat Anca Chiriţă.
Potrivit reprezentanţilor primăriei, în cele zece gospodării locuiau în total 43 de persoane (18 familii) care vor primii sprijin social şi vor fi adăpostite prin grija administraţiei locale.
Pentru stingerea incendiului intervin în continuare şapte autospeciale din cadrul a patru detaşamente de pompieri.
Iată imagini VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu