Incendiul de la Palatul Parlamentului, "un conflict spontan". Poliția și Jandarmeria Română, primele declarații despre incident

Sursa Foto: Antena 3 CNN
Sursa Foto: Antena 3 CNN

Reprezentanții Poliției și Jandarmeriei Române au dat primele declarații de la fața locului, după ce un individ a dat foc unei încăperi pentru vizitatori din Palatul Parlamentului.

Publicitate

VEZI ȘI: Simbolistica atentatului de la Parlament. Un psiholog explică de ce piromanul a incendiat, deloc întâmplător, magazinul de suveniruri

Astăzi s-a intervenit pentru stingerea unui incendiu în Palatul Parlamentului, într-o zonă publică, înaintea locurilor de securitate, la magazinul de suveniruri. Motivele incendierii sunt încă necunoscute. Suspectul nu a fost prins, iar autoritățile statului fac apel la populație pentru identificarea acestuia.

Reprezentanții Poliției și Jandarmeriei Române au dat primele declarații de la fața locului.

"A fost un conflict spontan. Ce este important, și aș vrea să asigur opinia publică, că din datele pe care le avem la acest moment persoana respectivă nu a aruncat cu substanțe inflamabile spre alte persoane, ci doar spre bunuri. Incendiul a afectat doar bunuri, iar persoanele aflat în zonă nu au fost rănite", a transmis un reprezentant al Poliției Române în cadrul unei conferințe de presă.

Cauza conflictului

"Așa cum spuneam, cercetările sunt în plină desfășurare. O echipă de cercetare complexă desfășoară la acest moment investigații. Vrem, în primul rând, să depistăm persoana în cauză. De asemenea, desfășurăm o întreagă paletă de activități în ceea ce privește audierea da martori, verificarea camerelor de supraveghere, în vederea situației, pentru a avea o imagine completă despre cele întâmplate, astfel încât persoana să fie trasă la răspundere pentru faptele sale. În afară de fața individului, avem semnalmentele acestuia care au fost transmise tuturor polițiștilor. De asemenea, conform competențelor și atribuțiilor noastre desfășurăm investigații pe mai multe paliere. Anumite date nu pot fi făcute publice la acest moment, dar de îndată ce ancheta ne va permite vom reveni cu detalii clare despre identitatea sa și despre măsurile luate", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Octavian Dan.

Ce pedepasă riscă incendiatorul

"Din informațiile pe care le avem, în incinta instituției a avut loc un conflict între persoana respectivă și cei ce se aflau în zonă. La acest moment, Poliția Română și Jandarmeria Română au în teren echipaje care desfășoară verificări și investigații. Aceștia sunt angrenați în punctele principale de tranzit. Pe de altă parte, avem investigații efectuate de personal specializat pentru a duce cât mai repede la identificarea persoanei în cauză. Din datele pe care le avem nu au fost persoane rănite de incendiu. Fapta comisă este prevăzută de Codul Penal cu o pedeapsă între 2 și 7 ani închisoare", a transmis şeful pazei Jandarmeriei de la Palatul Parlamentului.

Poliţia Română a precizat anterior că bărbatul este căutat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Bărbatul nu ajunsese la filtrele de control şi de securitate ale Serviciului de Pază şi Protecţie

Incendiul nu a fost provocat în zona de securitate a clădirii, iar bărbatul - care a dat foc unor bunuri pe care le deţinea - nu ajunsese la filtrele de control şi de securitate ale Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP).

"În jurul orei 13,50, la obiectivul Palatul Parlamentului, în zona unui magazin de suveniruri, aflat în proximitatea Sălii de expoziţii 'Constantin Brâncuşi', un bărbat a dat foc unor bunuri pe care le avea în posesie, după care a plecat de la faţa locului. Menţionăm faptul că, în zona producerii evenimentului, accesul este liber, conform Regulamentului de Acces în Camera Deputaţilor şi Senat, până la filtrele de control şi securitate ale SPP. De asemenea, este foarte important de precizat că bărbatul nu a pătruns în zona de securitate din incinta clădirii", au informat poliţiştii.

În zona afectată s-au deplasat lucrătorii Departamentului de Pompieri de la sediul Palatului Parlamentului pentru stingerea incendiului şi au fost luate măsuri de evacuare a persoanelor.

"Incendiul a fost lichidat de către efectivele IGSU, fără a rezulta persoane rănite, ci doar pagube materiale. La faţa locului au fost direcţionate efective din cadrul DGJMB, DGPMB, IGSU, SPP", a precizat Jandarmeria, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel