Incendiul de vegetație din Vâlcea, provocat de o femeie. Pagubele sunt uriașe

FOTO: ISU Vâlcea
FOTO: ISU Vâlcea

Incendiul de vegetație de la Racovița, județul Vâlcea, a izbucnit luni după-amiază și s-a extins cu repeziciune. Operațiunea de stingere va fi reluată miercuri dimineață.

O femeie de 61 de ani din Racovița este bănuită că ar fi provocat incendiul de vegetație din localitate, au informat, marți seara, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, scrie Agerpres.

”În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat o femeie de 61 de ani, din localitatea Racovița, aceasta fiind bănuită de producerea incendiului. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, pentru a fi stabilite toate cauzele și împrejurările în care s-a produs incendiul. În funcție de evoluția anchetei, vor fi dispuse și măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții Poliției Vâlcea.

Incendiul de vegetație din comuna Racovița a fost anunțat luni după-amiaza, inițial pe o suprafață mică de vegetație uscată din apropierea unor gospodării, dar din cauza vântului puternic flăcările s-au propagat cu rapiditate în pădurea mixtă de foioase și rășinoase de pe versant.

Până marți seară, suprafața afectată depășește 60 de hectare, în cursul zilei de marți în zonă acționând, pe lângă 124 de pompieri, pădurari și voluntari mobilizați la sol, un elicopter IGSU și două aeronave Spartan de la Ministerul Apărării Naționale, care au lansat din aer cantități mari de apă peste focare și au reușit să înlăture pericolul ca focul să ajungă la locuințele din vecinătate.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea au anunțat că operațiunile de stingere a incendiului vor fi reluate miercuri dimineața, peste noapte zona urmând să fie supravegheată de un echipaj de pompieri de la Stația Brezoi.

Citește și: Aproape 2.000 de hectare de teren, afectate de arderile de vegetație în numai trei zile

Ce amenzi riscați dacă ardeți vegetația

Reprezentanții IGSU au reamintit care sunt sancțiunile pe care le riscă persoanele fizice, dar și cele juridice dacă dau foc vegetației uscate. 

”Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime. Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, din cauza fumului dens.

De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de pompieri pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol”, se arată într-un comunicat al IGSU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel