Campioana română de tenis Simona Halep, fostă numărul unu mondial şi dublă laureată în Marele Şlem, a sosit miercuri dimineaţă la Lausanne pentru a contesta în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) suspendarea sa de patru ani pentru dopaj.
Update
Zâmbitoare şi înconjurată de avocaţii săi, jucătoarea în vârstă de 32 de ani a intrat în Palatul Beaulieu, sediul TAS, unde a început audierea cu uşile închise, la ora 9:30, şi care va dura până vineri la ora 15:30. Ea nu a făcut niciun comentariu la sosirea sa, subliniază AFP. Sancţionată anul trecut de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) din cauza a două încălcări separate ale regulamentului antidoping, Simona Halep şi-a anunţat în luna septembrie intenţia de a-şi 'spăla numele' pentru a reveni în competiţie.
Cariera româncei s-a oprit pe 7 octombrie 2022, data debutul suspendării sale provizorii după un test efectuat la US Open 2022, pozitiv la un produs interzis, roxadustat, o moleculă care stimulează producţia de globule roşii şi care este clasificat ca EPO (etriopoetină) în regulamentele Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA).
În primăvara anului trecut, Halep a fost acuzată de o nouă infracţiune, de data aceasta fiind vorba de 'nereguli' în datele paşaportului ei biologic, un instrument de monitorizare pe termen lung pentru sportivii de nivel înalt. Aceste două infracţiuni au fost confirmate de tribunalul independent care s-a reunit la sfârşitul lunii iunie 2023, la Londra.
Dacă ITIA 'a admis argumentul luării unui supliment alimentar contaminat invocat de Halep', totodată 'a stabilit că nivelul concentraţiei de roxadustat găsite în eşantionul pozitiv nu putea rezulta din cantitatea ingerată de jucătoare', a explicat la momentul respectiv instanţa. În ceea ce priveşte paşaportul biologic al Simonei Halep, instanţa 'nu are niciun motiv să se îndoiască de 'opinia solidă unanimă' a celor trei experţi independenţi că 'dopajul probabil' a fost explicaţia neregulilor, 'pe baza analizei a 51 de probe de sânge de la jucătoare', a indicat ITIA.
Halep, prima jucătoare de tenis prinsă în plasa antidopingului după suspendarea Mariei Şarapova, în 2016, a continuat totuşi să-şi declare nevinovăţia şi a asigurat din nou, în septembrie anul trecut, că 'nu a luat niciodată niciun produs interzis în mod intenţionat'. Sentinţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv va fi pronunţată la o dată necunoscută deocamdată, durând de obicei la câteva săptămâni până la câteva luni după audiere
Știrea inițială
Audierea Simonei Halep se va desfăşura cu uşile închise. Pe 12 decembrie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat pe site-ul său oficial că o va audia pe Simona Halep în perioada 7-9 februarie în procesul acesteia împotriva Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului.
Potrivit tribunalului de la Lausanne, Halep cere ca decizia ITIA să fie anulată şi sancţiunea sa să fie redusă. Câştigătoare la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon 2019, Simona Halep "va fi prezentă" la audierea de la Lausanne, unde părţile, martorii şi experţii vor fi audiaţi fie personal, fie prin videoconferinţă, a anunţat, marţi, TAS, într-un comunicat.
"Întrucât niciuna dintre părţi nu a solicitat o audiere publică", procedura se va desfăşura cu uşile închise, începând de miercuri, de la 10:30 (ora României), până vineri, aproximativ la 16:30 (ora României), fără ca Simona Halep să comunice din partea ei, înaintea unei sentinţe care va fi pronunţată la o dată încă necunoscută, precizează TAS.
"Decizia panelului TAS va fi una finală şi inatacabilă, cu excepţia dreptului părţilor de a face un apel la Tribunalul federal elveţian, în teren de 30 de zile, a indicat în decembrie TAS.
Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, pe 12 septembrie 2023, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (32 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile din paşaportul său biologic (ABP).
Tribunalul independent tribunal, stabilit de Sport Resolutions, s-a reunit pe 28 şi 29 iunie, la Londra şi a audiat experţi ştiinţifici care au depus mărturie în favoarea româncei, care a vorbit şi ea în faţa tribunalului, se arată în comunicatul ITIA. Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a decis că jucătoarea a comis violări intenţionate ale Regulamentului Antidoping potrivit articolului 2 din TADP:
Prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022, la US Open; folosirea unei substanţe sau metode interzise în 2022, pe baza a 51 de analize ale sângelui furnizare de jucătoare ca parte a programului ABP.
Tribunalul a acceptat argumentul Simonei Halep că a luat suplimente alimentare contaminate, dar a determinat că volumul ingerat de jucătoare nu putea da ca rezultat concentraţia de roxadustat identificată în mostra pozitivă. Şi acuzaţia legată de paşaportul biologic a fost menţinută, tribunalul susţinând că nu există motive pentru a pune la îndoială puternica opinie unanimă a celor trei experţi independenţi (APMU) care au considerat că "probabil dopajul" este explicaţia pentru neregularităţile din paşaportul biologic al sportivei.
Simona Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu