Primăria Sectorului 3 începe distribuirea codurilor QR posesorilor de locuri de parcare de reședință din Sectorul 3.
„În Sectorul 3, pentru locurile de parcare vom avea coduri QR. Fiecare deținător de loc de parcare va primi un cod sub forma unui abțibild care va fi lipit pe parbrizul mașinii. Acestea vor fi de două
feluri: pentru loc de parcare nominal (de culoare neagră) și pentru loc de parcare nenominal (de culoare roșie), dar care au voie să parcheze în zonă. Astfel, oricine dorește poate să scaneze și să verifice ce mașini trebuie să parcheze pe acel loc. Dacă nu corespunde numărul mașinii și locul de parcare puteți suna la Dispeceratul DGPL, iar polițiștii locali vor proceda conform regulamentului de parcare din Sectorul 3, în vigoare”, a declarat primarul Robert Negoiță.
Distribuirea codurilor QR va începe de mâine, 6 decembrie. Precizăm faptul că în ultimele zile ale lunii noiembrie au fost înștiințate prin SMS persoanele care sunt așteptate să își ridice codurile QR în perioada următoare, urmând ca acestea să fie lipite pe parbrizul mașinii pe interior.
Primăria Sectorului 3 va continua să trimită SMS-uri persoanelor care sunt programate în perioada următoare în vederea obținerii codurilor QR.
Cu acestă ocazie reamintim celor care au autorizații de parcare de reședință, emise înainte de anul 2021, că trebuie să facă online reactualizarea datelor până la data de 31.12.2022.
Primarul Robert Negoiţă a aprins, joi, luminile de sărbători din Sectorul 3, anunţând că este primul an în care au fost împodobite bulevardele cu luminiţe, nu doar parcurile. Edilul a fost prezent în Piaţa Alba Iulia, cu ocazia evenimentului 'DARcembrie', urmat de un spectacol de muzică şi lumini care a marcat debutul perioadei de sărbători, informează Primăria Sectorului 3. 'Cetăţenii Sectorului 3 şi mai ales copiii merită să fie întâmpinaţi cu lumini de sărbătoare în această frumoasă perioadă a anului. Anul acesta am considerat că trebuie să marcăm luna cadourilor aşa cum se cuvine pentru o capitală europeană. Este primul an în care am împodobit bulevardele cu luminiţe şi nu doar parcurile, aşa cum am făcut în ceilalţi ani', a declarat primarul Robert Negoiţă.
În total au fost montate 2.433 de echipamente LED, dintre care: 984 de perdele şi şiruri luminoase; 122 traversări; figurine şi medalioane cu tehnologie LED, având consum redus de energie electrică, cu diverse forme specifice sărbătorilor de iarnă: steluţe, brad, sfere, fulgi de nea, cadou.
Primăria Sectorului 3 a amplasat în acest an decoraţiuni de sărbători în următoarele 19 zone din sector: bd. Unirii tronson între Piaţa Unirii - Piaţa Alba Iulia; bd. Decebal tronson între Piaţa Alba Iulia - Piaţa Muncii; bd. Burebista tronson între Piaţa Alba Iulia - C. Dudeşti; Calea Dudeşti tronson între bd. Burebista - M. Bravu; bd. Mihai Bravu tronson între Splai - Piaţa Muncii; bd. Camil Ressu tronson M. Bravu - bd.1 Decembrie 1918; bd. N. Grigorescu tronson între C. Ressu - L. Rebreanu; bd. Lucreţiu Pătrăşcanu; bd. Theodor Pallady; bd. Mircea Vodă; Rond Piaţa Alba Iulia; Piaţa Muncii; Intersecţia Mihai Bravu - Calea Dudeşti; Intersecţia Dristorului - bd. Camil Ressu; Intersecţia Câmpia Libertăţii - L. Rebreanu; Intersecţia L. Rebreanu - N. Grigorescu; Intersecţia Camil Ressu - N. Grigorescu; Parcul IOR; Intrare Parc Titanii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu