Începe încărcarea tichetelor educaționale cu 500 de lei. Ministrul Fondurilor Europene a făcut anunțul

foto: Freepik
foto: Freepik

De astăzi începe încărcarea tichetelor educaționale! Anunțul oficial a fost făcut de Adrian Câciu, ministrul Fondurilor Europene.

Conform Edupedu.ro, încărcarea tichetelor educaționale a început vineri, 26 ianuarie. „De azi (n.r. vineri, 26 ianuarie) începe încărcarea cardurilor educaționale care sunt în posesia beneficiarilor și voi monitoriza cu atenție ca săptămâna viitoare să închidem încărcarea pentru cardurile validate”, a spus ministrul Fondurilor Europene Adrian Câciu.

Peste 485.000 de carduri au trecut cu succes prin procesul de validare și se pregătesc să fie încărcate în cel mai scurt timp posibil. Distribuția acestor carduri către părinți a început la data de 8 ianuarie. Inițial, se estimase că tichetele ar fi trebuit să fie încărcate în cel mult două zile lucrătoare de la distribuție. Cu toate acestea, termenul nu a fost respectat.

Cine beneficiază de tichete

Potrivit prevederilor Ordonanței de urgență, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:

a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:

- au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani)

- au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;

- venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;

b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel