Vineri începe Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului.
Citește și - Minune. Icoana Părintelui Iustin Pârvu a lăcrimat cu mir - Video
Postul Crăciunului a fost rânduit de Biserică pentru a îi pregăti pe credincioşi de a întâmpina cum se cuvine marele praznic al Naşterii cu trup a Mântuitorului. Postul Crăciunului aduce aminte creştinilor de patriarhii şi drepţii din Vechiul Testament, care au petrecut o perioadă îndelungată în post şi rugăciune, în aşteptarea şi nădejdea venirii lui Mesia - Izbăvitorul. Postul durează până în seara zilei de 24 decembrie, inclusiv.
“Dacă un tânăr învaţă de la părinte să se abţină azi de la carne şi de la mâncăruri de dulce, mâine va învăţa să se abţină de la droguri, de la tutun, de la alcool. Lecţia abţinerii, a interdicţiilor care salvează trupul şi sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe ispite, peste multe necazuri. Spui azi: Ei, copilul este şcolar, nu îl pun la post, ca să poată învăţa carte! E o greşeală, carte înveţi şi dacă mănânci fructe, legume, pâine... Ba mintea este mai liberă, trupul este mai liber, poate să facă efort mai mare.
E cunoscută povestea lui Alexandru cel Mare care, odată, în pustie, fiind extrem de însetat şi fără nicio sursă de apă, avu surpriza ca un soldat să-i aducă puţină apă în casca sa. Luă casca în mână. Privi la soldaţii din jurul său, care se uitau, însetaţi şi ei şi la capătul puterilor. Apoi dădu apa înapoi şi spuse: Dacă eu beau apa, atunci voi veți fi îndoit de însetaţi. Să răbdăm, deci, împreună, înfrânându-ne toți vom izbândi“. (Părintele Iustin Pârvu, Daruri Duhovnicești, Editura Conta, 2007, p.116).
“Postul e forţa pe care creştinismul se bazează, în a călători prin osteneli spre munţii înalţi ai suferinţei, ai Golgotei. Căci scopul în viaţă e Învierea. Postul, rugăciunea sunt numai mijloacele prin care noi ne ridicăm. Aşa este partea aceasta materială, care ne poate stăpâni şi ne duce la umilinţă, la smerenie, la tăcere, la o odihnă sufletească ce e şi scopul vieţii. Omul trebuie să potrivească în aşa manieră postul, rugăciunea, nevoinţa ca să fie în raport cu stările sufleteşti şi cu bogăţia spirituală pe care o are el“, a zis părintele Iustin Pârvu.
“Când am intrat în celula Aiudului, înspre răsărit undeva era o nuieluşă cam cât degetul. Când am ieşit de acolo ocupase tot geamul. Și îşi arunca umbra pe pereţi. Acolo trebuia să trăieşti permanent asceza, postul, rugăciunea, comuniunea şi dragostea cu celălalt alături. Toată prezenţa noastră acolo nu era altceva decât păcatele noastre şi ale neamului nostru. Noi eram puşi acolo ca să ducem povara unei naţiuni.
Tot ce se întâmpla acolo îl luam ca pe un dar de la Dumnezeu: moarte sau viaţă. Pregătirea aceasta spirituală m-a ajutat să înţeleg spre ce trebuie să mă orientez în viaţă ca să pot fi cu adevărat o lumină în întunericul care stăpâneşte veacul acesta“, a spus părintele Iustin Pârvu.
“Ceea ce îl conservă mai mult pe om nu e deloc hrana și îmbuibarea și felurile de artă culinară. Nu! Asta e cea mai mare povară și uzură a organismului. Organismul se întreține, își formează rezistența lui numai prin cumpătare și o alimentație foarte potrivită care se cere vieții. E cea mai mare greșeală, de pildă, care se face în lumea noastră, abuzul de alimentație.
Au ieșit deținuții politici din închisoare și și-au păstrat un regim aproape exact ca în celule. Și-o duc și până acum cu starea aceasta de lucruri. Care au ieșit din pușcărie și s-au dedat, s-a depășit limita aceasta a postului, s-au curățat îndată. Dovadă e că postul, cumpătarea și rugăciunea sunt ceea ce păstrează tinerețea și vitalitatea noastră în gândire și în toate lucrările“, a mai spus părintele Iustin Pârvu. (Fragment din volumele „Ne vorbește Părintele Justin”, Fundația Justin Pârvu), preluat de Atitudini.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News